In martie 2017, am inceput prima nebunie oficiala. Fara un antrenament riguros si de specialitate, doar regim amatoricesc, am inceput impreuna cu iubita mea de atunci (2017), actuala sotie acum -Alexandra- (2020) sa participam la primul semimaraton, mai exact la cel de la Aiud. Avea sa fie, inceputul unui sezon 2017 lung, si cu multe concursuri la activ. Aveam planificate concursuri in diverse locuri din tara, eram foarte incantati ca putem sa vedem si niste locuri care nu le-am vizitat deloc. Pasionati, in general, de alergari montane pentru ca suntem iubitori de munte, peisaje deosebite si natura pura.
Locuind in Cugir, zona deluroasa, aveam un „playground” asemanator celui de la Aiud ca si diferenta de nivel pozitiva, si am zis ca „hm..de ce sa nu incercam”. Ei bine, am si incercat. In general, cam la toate competitiile la care participam (mountain bike sau alergari montane) mergeam unul langa celalalt. Foarte putine au fost competitiile in care eu sa trag mai tare, sau Alexandra. De cele mai multe ori incercam sa ma tin de Alexandra, in special la alergare pe coborari insa la bicicleta a prins putina frica de coborari (de cand a cazut la ultimul eveniment la care am participat in cadrul firmei: ArkaPark la Sibiu).
Am facut o mica paranteza, insa sa revin la Aiud editia 2017. Dis de dimineata ne-am trezit, ne-am pregatit un mic dejun, am pregatit rucsacele de alergare (deh, prima alergare, am crezut ca vom avea nevoie) care la finalul cursei am realizat ca nu aveam nevoie de ele, si am pornit catre Aiud. La Aiud, atmosfera frumoasa, agitatie, forfota trafic intens pestrada, multe masini parcate ce mai, ca inainte de start.
Ne-am pregatit si noi inainte, am mai tras cu ochiul la echipamentele celorlati alergatori. Ne-am dat seama, imediat, care sunt alergatori cu experienta si care sunt mai amatori/incepatori ca si noi. Este evident, se poate observa cu ochiul liber, pornind de la modul de incalzire, la tipul de pantofi de alergare si pana la felul cum paseste poti sa-ti dai seama care sunt alergatori cu experienta sai care amatori.
La start, adrenalina a crescut, simti cum creste pulsul, iti creste dorinta de a porni pe traseu si sa-ti „masori” puterile cu ceilalti alergatori. In gandul meu, „..asta cu adidasii astia asa faini, e numai fitza de el, sau chiar alearga bine?…hm. Mama ce musculatura are asta, numai fibra. Oare il ajuta sau e doar muschi „crescut” la sala de forta…” Inevitabil incepi sa te compari cu ceilalti de langa tine, incerci sa-ti faci o evaluare. Cu timpul, am incetat sa mai fac evaluari, cele mai bune evaluari sunt la final, cand vezi rezultatele.
Luand startul, undeva din mijlocul grupului, am realizat ca pozitia si amplasarea in spatiu nu era una chiar favorita, si cu cat aveam eu intentia sa avansez, nu aveam posibilitatea datorita aglomerarii. In timp ce alergam imi spuneam, oare de ce nu am ales alta pozitie, de ce nu m-am gandit la acest aspect cand m-am pus acolo. Astea sunt „greseli” de incepator, pe care mai tarziu le-am remarcat la cei care-si doresc sa ajunga sa faca o cursa mai mult decat amicala, ci vor sa obtina un rezultat mai bun, poate chiar un loc pe podium.
Traseul a inceput cu o urcare grea, pe care nu am abordato in ritm moderat, eram in euforia adrenalinei si am fortat putin. Am simtin repeda ca se termina gazul si m-am uitat la Alexndra, si ea respira greu, asa ca am incetinit putin. Am ajuns la alte urcari abrute si lungi, pe care din cand in cand le-am mai si luat la pas. Aveam in fata noastra o fata putin mai corpolenta, si mica de statura. Am fost foarte surprins de tehnica ei de alergare la deal, si uimit de ce rezistenta avea. Se putea observa ca avea niste coapse solide si un stil aparte de a alerga, insa era eficient pentru ca era tot timpul inainte noastra. de fapt, a si terminat cursa cu mult timp inaintea noastra.
….va continua in articolul urmator….
